vineri, 21 februarie 2014

Primele luni de sarcină

 
 Primele luni de graviditate reprezintă perioada de acomodare - a mamei cu copilul și a copilului cu mama. Întregul organism al mamei poate fi dereglat. Deseori femeia este somnoroasă și are nevoie de mai multă odihnă decât de obicei; acum poate fi mai nervoasă, mai iritabilă și poate plânge fără motiv.
   Acum, mai mult ca oricând, are nevoie ca soțul ei s-o înțeleagă. El trebuie să înțeleagă că reacțiile ei nu sunt toane sau lipsă de autocontrol, ci sunt condiționate biologic. Dacă soțul îi spune c-o înțelege și nu-i face reproșuri, ea se simte ușurată și va accepta mult mai ușor această nouă etapă a vieții sale.
   Deseori, primul semn că ești însărcinată este o senzație de înțepături în sâni, aceștea se măresc ușor și se poate observa o substanță albicioasă secretată de sfârcuri, care se numește colostrum și e un fel de pregătire a sânilor pentru perioada de alăptare.
   De asemena, femeia însărcinață va observa ca trebuie să urineze mai des. Acest lucru se datoreaza faptului că uterul își mărește volumul și apasă vezica urinară. Uterul, în forma sa normală, este de mărimea a două degete groase puse lalolaltă; la sfârșitul lunii a treia de sarcină, acesta ajunge de mărimea a doi pumni alăturați.
   Lucrul cel mai neplăcut cu care se obișnuiește cel mai greu o mama este greața, pe care o poate simți în special dimineața când se scoală. Acest lucru se întâmplă deoarece femeia n-a mâncat de multe ore, timp în care copilul s-a hrănit constant în interiorul său, producând o scădere a zahărului din sânge. Viitoarea mamă se liniștește dacă nu-și lasă stomacul gol niciodată; nu trebuie să mănânce mult, ci cantități mai mici de mâncare, dar cât mai des. Soțul îi poate fi de mare ajutor, aducandu-i dimineața  la pat o ceașcă bine îndulcită de ceai cu biscuiți sau pâine prăjită. Factorii de ordin psihologic joacă și ei un rol în grețurile de dimineață; în aceste momente mama trebuie alintată.
 Scris de Ingrid Crobisch în cartea ,,Bucuria de a fi femeie și ceea ce poate face bărbatul,,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu